Simulare de
cutremur la şcoală.
Echipa de voluntari
a Comunei Trifeşti a organizat o simulare de cutremur la instituţia noastră şcolară, în vederea verificării de către specialişti ISU.
Exerciţiul a vizat comportamentul elevilor şi al cadrelor didactice în
cazul producerii unui seism.
Rând pe rând, copiii au fost scoşi din sălile de clasă şi învăţaţi cum să
acţioneze, în cazul în care s-ar produce un cutremur de pământ.
Proba cea mai dificilă a
exercitiului a fost salvarea unui elev dintr-un incendiu. Elevul a cerut “ajutorul” după ce a
fost prins ca într-o capcană între flăcări şi o perdea de fum.
. Specialiştii ISU le-au explicat
elevilor importanţa respectării măsurilor de siguranţă şi au distribuit
materiale informative. Copiii au aflat cum să se poarte în cazul unui cutremur,
iar majoritatea au dovedit că au reținut toate sfaturile pe care specialiștii le-au dat.
CLICK pe FOTO pentru vizualizarea ALBUMULUI: