Strădania tinereţii este odihna bătrâneţii
Translate in your language. Have a nice day !
marți, septembrie 21, 2010
ZIUA FARA MASINI - 22 SEPTEMBRIE
Evenimentul are ca punct de plecare Franţa (Europa), 22 septembrie 1998, în acest moment evenimentul depăşind graniţele bătrânului continent.
Astfel, timp de 24 de ore în ziua fără maşini, peste 1.600 de oraşe din statele membre ale UE vor interzice accesul automobilelor pe arterele principale, cu scopul de a-i convinge pe şoferi să renunţe la deplasarea cu maşina, în timp ce altele vor inaugura servicii îmbunătăţiite de transport public, zone pietonale sau piste pentru biciclete.
Multe activităţi cu aceasta temă se desfăşoară întreaga săptămână sau într-o zi mai convenabilă. Manifestările cu acesta tematică au fost consfinţite de către Comisia Europeană în 2000, sub numele de "Săptămâna Europeana a Mobilităţii"
Săptămâna europeană a Mobilităţii, aflată la a 7-a ediţie, are ca temă poluarea aerului, evenimentele organizate în majoritatea oraşelor din Uniunea Europeană urmărind informarea populaţiei cu privire la efectele dănătoare ale gazelor de eşapament.
Anul acesta, localităţi din peste 40 de ţări de pe 3 continente au ales să promoveze alternativele mai puţin poluante la automobil.
Sursa: www.hotnews.ro, www.ecomagazin.ro

Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
CAUTAM SPONSORI
Desi intelegem ca este criza, suntem in cautare de sponsori
Dorim sa achizitionam:
1 camera video digitala
Daca vreti sa ne ajutati, va rugam sa ne scrieti pe adresa de e-mail: nataly3018@yahoo.com
Multumim !

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu